Autori în Audioteca Citatepedia | Pentru a adăuga o înregistrare audio, trimite un mesaj

Charlie Chaplin

Lecturi în Audioteca Citatepedia

Un bărbier evreu: Îmi pare rău, dar nu vreau să fiu împărat, nu e treaba mea. Nu vreau să conduc sau să cuceresc, aș vrea, dimpotrivă, să-i ajut pe toți dacă s-ar putea – evreu, arian, negru sau caucazian. Cu toții vrem să ne ajutăm unii pe alții, așa e natura umană. Vrem să trăim din fericirea celorlalți, nu din suferința lor. Nu vrem să ne urâm și să ne disprețuim. E loc pentru toți în lumea asta, iar pământul e bogat și darnic. Ne-am rătăcit pe drumul unei vieți care poate fi liberă și frumoasă. Lăcomia ne-a otrăvit sufletele, a închis lumea cu o baricadă de ură și ne-a împins în sărăcie și vărsare de sânge. Alergăm din ce în ce mai repede, dar ne-am închis în noi înșine. Mașinăria abundenței ne-a lăsat în penurie. Știința ne-a făcut cinici, inteligența – distanți și inumani. Gândim prea mult și simțim prea puțin. Mai mult decât tehnologie, avem nevoie de umanitate. Mai mult decât inteligență, avem nevoie de bunăvoință și tandrețe. Fără acestea, viața devine potrivnică și atunci totul e pierdut. Avioanele și radioul ne-au adus mai aproape. Însăși natura acestor invenții ne cere să fim buni, să ne avem ca frații, să fim uniți. Chiar în acest moment vocea mea este auzită de milioane de oameni din toată lumea, milioane de bărbați, femei și copii deznădăjduiți, victime ale unui sistem care chinuie și arestează oameni nevinovați. Celor care mă aud acum le spun să nu-și piardă speranța. Sărăcia care se abate acum asupra noastră e doar efectul trecător al lăcomiei, al amărăciunii oamenilor care se tem de progres. Ura dintre oameni va dispărea, dictatorii vor muri, iar puterea pe care au luat-o de la oameni, va reveni oamenilor. Și atâta timp cât oamenii vor muri în numele libertății, ea, libertatea nu va pieri. Soldați! Nu vă lăsați pe mâna brutelor, a celor care vă disprețuiesc, care vă transformă în sclavi, care au pus stăpânire pe viețile voastre, care vă spun ce să faceți, ce să gândiți și ce să simțiți! A celor care vă îndoctrinează și care vă tratează ca pe niște animale. Nu vă lăsați pradă acestor monștri, acestor oameni-roboți cu minți și inimi mecanizate! Voi nu sunteți roboți, nici animale, ci oameni! Aveți în inimi umanitate! Voi nu purtați ură celorlalți. Doar cei neiubiți și inumani urăsc. Soldați! Nu luptați pentru sclavie, ci pentru libertate! În versetul 17 din Evanghelia după Luca scrie: "Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru", al tuturor oamenilor, nu al unui grup, nici al unuia singur! Voi, oamenii, sunteți cei care aveți puterea să creați roboți, să creați fericire! Voi, oamenii, aveți puterea să faceți această viață să devină liberă și frumoasă! Să folosim această putere în numele democrației, să ne unim în lupta pentru o nouă lume, o lume decentă care va oferi oamenilor șansa să muncească, tinerilor – un viitor și celor în vârstă, o bătrânețe sigură. Brutele au ajuns la putere promițând toate acestea. Dar au mințit, nu și-au ținut promisiunea și nu o vor face niciodată! Dictatorii se eliberează pe sine înrobind oamenii! Să luptăm acum pentru a împlini această promisiune! Să luptăm pentru o lume liberă! Să rupem toate barierele naționale, să înlăturăm lăcomia, ura și intoleranța! Să luptăm pentru o lume rațională, o lume în care știința și progresul să aducă fericire oamenilor. Să ne unim întru democrație! Hannah, mă auzi? Oriunde ai fi, Hannah, privește spre cer! Norii se risipesc, soarele răsare din nou. Am ieșit din întuneric la lumină. Ne așteaptă o lume nouă mai bună, în care oamenii vor lăsa în urmă ura, lăcomia și cruzimea. Privește spre cer, Hannah, sufletul omului a prins aripi și zboară în sfârșit spre curcubeu, către un viitor glorios. Un viitor al tău, al meu, al nostru tuturor. Privește spre cer, Hannah! Privește spre cer!

replici celebre din filmul artistic Dictatorul, scenariu de Charlie Chaplin (7 martie 1941)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLCSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Interpretează: Charlie Chaplin
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Pentru a recomanda lecturile din Charlie Chaplin, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Charlie Chaplin

Charles Spencer Chaplin
Charlie Chaplin
pionier al filmului, actor, regizor, scenarist și producător american

Evenimente biografice

Subiecte de interes

Votează Charlie Chaplin

Dacă îți plac cele spuse de Charlie Chaplin, dă-i votul tău, pentru ca și alții să-i găsească paginile mai ușor.

Fani pe Facebook