Autori în Audioteca Citatepedia | Pentru a adăuga o înregistrare audio, trimite un mesaj

Audioteca Citatepedia

Pentru mai multe informații și noutăți despre această secțiune, vezi categoria dedicată de pe blog. Pentru a adăuga o înregistrare, trimite o propunere prin formularul de contact.

Tudor Arghezi
Ion Ion

În beciul cu morții, Ion e frumos.
Întins gol pe piatră, c-un fraged surâs.
Trei nopți șobolanii l-au ros
Și gura-i băloasa ca de sacâs.

Când cioclu-l ridică-n spinare
Ion par-ar fi de pământ.
De-l pui poate stă în picioare,
Dar brațul e moale și frânt.

În ochii-i deșchisi, o lumină,
A satului unde-i născut,
A câmpului unde iezii-a păscut,
A încremenit acolo străină.

Departe de vatră și prins de boieri,
Departe de jalea mămuchii,
Pe trupu-i cu pete și peri
În cârduri sunt morți și păduchii.


Recită: Tudor Arghezi

Tudor Arghezi
Testament

Nu-ți voi lăsa drept bunuri, după moarte,
Decât un nume adunat pe o carte,
În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la tine,
Prin râpi și gropi adânci
Suite de bătrânii mei pe brânci
Și care, tânăr, să le urci te-așteaptă
Cartea mea-i, fiule, o treaptă.

Așeaz-o cu credință căpătâi.
Ea e hrisovul vostru cel dintâi,
Al robilor cu săricile pline
De osemintele vărsate-n mine.

Ca să schimbăm, acum, intâia oară
Sapă-n condei și brazda-n calimară
Bătrânii au adunat, printre plăvani,
Sudoarea muncii sutelor de ani.
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
Eu am ivit cuvinte potrivite
Și leagane urmașilor stăpâni.
Și, frământate mii de săptămâni,
Le-am prefecut în versuri și-n icoane,
Făcui din zdrențe muguri și coroane.
Veninul strâns l-am preschimbat în miere,
Lăsând întreaga dulcea lui putere
Am luat ocara, și torcând ușure
Am pus-o când să-mbie, când să-njure.
Am luat cenușa morților din vatră
Și am făcut-o Dumnezeu de piatră,
Hotar înalt, cu două lumi pe poale,
Păzind în piscul datoriei tale.

Durerea noastra surdă și amară
O grămădii pe-o singură vioară,
Pe care ascultând-o a jucat
Stăpânul, ca un țap înjunghiat.
Din bube, mucegaiuri și noroi
Iscat-am frumuseți și prețuri noi.
Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte
Și izbăvește-ncet pedesitor
Odrasla vie-a crimei tuturor.
E-ndreptățirea ramurei obscure
Ieșită la lumină din pădure
Și dând în vârf, ca un ciorchin de negi
Rodul durerii de vecii întregi.

Întinsă leneșă pe canapea,
Domnița suferă în cartea mea.
Slova de foc și slova faurită
Împarechiate-n carte se mărită,
Ca fierul cald îmbrățișat în clește.
Robul a scris-o, Domnul o citește,
Făr-a cunoaște ca-n adâncul ei
Zace mania bunilor mei.


Recită: Tudor Arghezi

Ionuț Popa
Agonie

Plouă agonic în noaptea de Paște,
și eu mă simt mai necredincios
decât Toma.
Prin zidurile casei ploaia-și croiește
o cale aidoma.

Tencuiala clădirii se sparge
în stropii acizi
de ploaie fierbinte,
și apa în mine se scurge
din ceruri morminte.

Fulgerul aspru pe cer făurește
lumină din lumina
nesperatelor credințe.
Natura întreagă amorțește
pierdută-n dorințe.

Și tunetul bate ca toba
spărgându-mi timpanele
reci.
Privesc căldura din sobă
pe-o scară în beci.

Plouă agonic în noaptea celestă,
dar eu nu mai simt umezeală
prin găuri,
doar vocea-mi răgușită și tristă
răsună prin hăuri.


Recită: Ionuț Popa

poezie de Ionuț Popa din Valuri (21 mai 2007)Trimite prin e-mailSemnalează o problemă/completareCitate similare
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază! | Adaugă!
George Bacovia
Amurg violet

Amurg de toamnă violet...
Doi plopi, în fund, apar în siluete
- Apostoli în odăjdii violete -
Orașul e tot violet.

Amurg de toamnă violet...
Pe drum e-o lume leneșă, cochetă;
Mulțimea toată pare violetă,
Orașul tot e violet.

Amurg de toamnă violet...
Din turn, pe câmp, văd voievozi cu plete;
Străbunii trec în pâlcuri violete,
Orașul tot e violet.


Recită: George Bacovia

Novalis
Când n-or fi cifre și figuri...

Când n-or fi cifre și figuri
cheile-oricăror creaturi,
când cei ce cântă și-ar iubi
mai mult ca înțelepții-or ști,
când lumea se va-ntoarce-n lume
și-n viața liberă anume,
când prin lumini și umbre toate
se vor reface-n claritate
și când legende și poeme
istoria lumii-or să se cheme,
atunci la tainica strigare
ființa-ntoarsă o să zboare.


Recită: Silvia Velea

poezie de Novalis, traducere de Grete TartlerTrimite prin e-mailSemnalează o problemă/completareCitate similare
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază! | Adaugă!
Mariana Eftimie Kabbout
Ultima noapte

Torențială-i ploaia... Doamne, de ce nu curmă
În mintea mea sărutu-ți din noaptea de pe urmă?
Al dezrobirii zâmbet mi-a-ncremenit pe față...
A mâinii tale urmă mă arde și mă-ngheață.

Absurd mă soarbe vântul. Un dor îmi bea din sânge.
Sub gene-mi urlă cerul. Sub tălpi pământu-mi plânge...
De ce te-mpart cu noaptea când tandru-mi guști ființa?
De câte vieți nevoie mai am să-mi uit sentința?

Amanetez speranța. Pe gratis dau odaia
Prin care umbra-ți merge și-acum la braț cu ploaia...
Ultim va fi păcatul de-oi mai păstra în minte
Atingerea-ți flămândă, pe sânul meu fierbinte...

Vând cea din urmă noapte unei năluci smintite.
Plătește cash (oh, Doamne!) cu chipul tău, iubite!
Mi-e fuga pas degeaba. Pe brațele-mi de ceară,
Născut vei fi de-o ploaie, a nu știu câta oară...

Și chiar dacă iubirea-ți în chinuri m-ar zdrobi,
De biciul ei lovită aș vrea să mai pot fi...


Recită: Mariana Eftimie Kabbout

Mariana Eftimie Kabbout
1+1 =... noi?

La mine-n gând o noapte ai uitat,
Când ruginiul toamnei destrămate
A răvășit destinu-mi deghizat
În primăveri și ierni imaculate...

Bat clopote de lut. Ce-a mai rămas?
Cine-o fi vrut să bat-a despărțire?
Eu chiar n-am vrut s-ascult pământul ars
Cerșind ce am crezut c-a fost iubire...

Haotic jurământ ai încrustat
Pe adormite frunze de petunii...
Simțeai cum ard și brusc m-ai înghețat
Într-un cristal râvnit de toți nebunii.

Cât de sărac e timpul ce-l mai am!
Bogată-i depărtarea că te are…
Prezentul pare-a fi ultimul gram
Din mierea care-ai fost. Acum, ești sare.

Da, tu…același tu pe care-l știu,
Orbecăind prin ce-a rămas din mine,
Mă-ntrebi: unu plus unu…fac?... nu știu,
Când totu-n jur mă are doar pe mine.

Spui că fac doi căci doi am fost... chiar crezi
Că poți s-aduni și dragostea-mi pierdută?
Atunci de ce rămas-au ochii-ți verzi,
O ecuație cu o necunoscută...?


Recită: Mariana Eftimie Kabbout

William Shakespeare
Sonetul XVIII

Să te asemăn cu o zi de vară?
Frumusețe și balanță ai mai mult.
În mai, ades furtuni muguri doboară,
Iar verile-s prea scurte, și-n tumult.
De multe ori cerescul ochi prea arde,
Sau cețuri auriul chip l-au șters,
Și ce-i frumos din frumusețe scade
Întâmplător, sau de-al naturii mers.
Dar veșnica ta vară nu se duce,
Minunea chipului tu n-o să-ți schimbi,
Nu te umbrește moartea-ntre năluce
Când în eterne versuri crești în timp.
Cât mai respiră-n lume om, cât ochiu-nvață,
Trăi-va și acest poem și-ți va da viață.


Recită: Silvia Velea

Nichita Stănescu
De poeți numai de bine, ca să zicem așa.


Voce: Nichita Stănescu

Nichita Stănescu
Dac-ar fi să scriu un catren - catren însemnând o poezie de numai patru versuri - în ce sens de numai patru versuri, diferite popoare au poezii scurte, noi... cea mai scurtă poezie a românilor este țâpuritura din Maramureș, care se începe cu un chiot și se sfârșește cu o beșteleală, dar e foarte frumos că e așa...


Voce: Nichita Stănescu

 

<< < Pagina din 5 > >>